My blogging from The world

CROIALA SORȚII

Am fost la proba vieții, ca-fiecare vară
Cu-aceeași liniște în suflet, un sentiment de seară
Câmp copt păream de ploaie biruit
Am probat o speranță ce o aveam de-un timp
La un croitor bătrân, puțin neavenit.

Nerăbdătoare am apucat-o tremurând
Am îmbrăcat-o ca pe o rochie ce o visam demult
Croiala mi-a căzut ca și dansând pe trup.
Știam că nu mai e în trend, trecuse ceva vreme
Mă adresam bătrânului prin semne.

Privirea lui mă cerceta discret
Fusese cândva un pedant, acum un desuet
Plescăia din buze, își mângâia mustața
Îmi părea sfidător, la el era și acul și foarfeca și ața.

-Mi-e scurtă; îndrăznesc, în talie mă strânge,
În spate face coadă, nici la genunchi n-ajunge
Mi-ar fi venit mai bine, în urmă, ani, vreo zece…!
Din nou mâna-i bătrână peste mustață-și trece.

Se-ncruntă-n colț de pleoapă un rid i se-adâncește
Rânjește sfidător mi se-adesează rece
Mătasea e puțină, tu ceri un croi prea mare
Am tot croit din ea, din clipa de născare.

-Când o voi îmbrăca să ies cu ea în lume,
Mă tem că se va rupe, prea mult nu mă va ține!
-Ești tare insistentă, cât ai mai vrea s-o porți,
Cumpără o dantelă să-i fac un cloș în părți….

El pleacă bombănind, aș vrea să-l înțeleg
Bătrânul croitor e “Timpul” înțelept
Îmi hotărăște croiul, eu trebuie s-accept
Tot el croiește viața, la replică n-am drept.