În trecerea ei, noaptea nu-și mai slobozi diamantele pe genele pământenilor
A fost întuneric și pe Calea Lactee.
Nici vântul nu a mai hărțuit bătrânele frunzele
Nici ploaia nu a mai purtat pantofi cu toc să îi ascult cadența
Singurele, dar singurele prezente au fost
Crâmpeiele de vise ce mi-au mai dat târcoale pe ici pe colo
Asemeni unor colindători ai nopții;
Ca într-o vrajă tot acest întuneric se va topi în spargerea zorilor
E atât de multă liniște și atât de mult mister!

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe