My blogging from The world

Acel Ianuarie își purtase zăpezile până când dragostea lor se revărsase caldă pe pământ.
O dragoste de copii inconștienți și dornici de viață. Ce știu copiii în inocența lor despre viață? Nimic, dar asta nu îi împiedică să creadă în ea așa cum cred în puterea și în forța unui Dumnezeu nemaivăzut.
Îi cumpărase el o cutie de cretă colorată și o rugase ca atunci când el îi cerșește un zâmbet să fie semnat cu un buchet de trandafiri roșii. Ba pe deasupra dacă se impune, în funcție de situație, de stare, să îi clipească și olecuță dulce și colorat cu ochiul.
Se prinsese ușor în jocul lui târâtă de imaturitatea adolescenței. Îi vorbea frumos cum nimeni nu îi mai vorbise până atunci, îi făcea promisiuni pe care ea le privea cu ochii minții ca și realizate. Erau tineri, erau frumoși, era o iarnă care se grăbea să se travestească în primăvară, erau ei doi și restul lumii…. toate astea urmând a se nărui în mocirla timpului în care ea plantase semințe de speranță.
În naivitatea ei nu știuse că iarna poate să îi joace feste și să înghețe totul într-o secunda.
Primăvara era departe, foarte departe și doar atunci înmugurea viața.