My blogging from The world

AVATAR

Străin mi-e sensul vieții nu pot să-l recunosc
Se moare din orgolii, se moare pe de rost
Se moare prea cinstit din viața uterină
Se moare prea curat și chiar fără de vină
Inconștient se moare din prima clipă-a vieții
Când sufletul se-neacă în mlaștina tristeții
Se moare de copil, sau de viață prea multă
Se moare pur și simplu doar că așa se-ntâmplă
Se moare și de bine, de plâns, chiar uneori de râs
De-o simplă nebunie, de boli fără de nume
Bolnav este și cerul și plouă peste lume
Doar cu iubiri bolnave și dragoste amară
Și steiul e bolnav și piatra de la moară
Letargică e lumea și zace și se stinge
Lăsând în urmă vara și floarea care-o plânge
Se moare-n toi de noapte sau chiar în răsărit
Pământul se-rotește-ntr-un gol absolut
Doar timpu-aleargă veșnic bătrân și gârbovit
Prin cimitire vechi în care mai domnește
Un liliac bătrân ce floarea-și risipește
Iubirile dorm goale, schiloade, abandonate
Visând la îndrăgostiți care să mai dezgroape
Săpând până-n străfunduri rigidele morminte
Să dea o șansă vieții, iubirii nenăscute.