My blogging from The world

Omul lipsit de iubire este narcisist, este închis – el nu se cunoaște decât pe sine. Dar cum te poți cunoaște pe sine, dacă nu te reflecți în ceilalți? Este imposibil. Iubirea este absolut esențială pentru cunoașterea de sine. Cel ce nu i-a cunoscut pe ceilalți printr-o iubire intensă, printr-o pasiune profundă, nu va afla niciodată cine este deoarece nu va beneficia de oglinda necesară pentru a-și vedea propria reflecție.
Relația de cuplu este o asemenea oglindă și cu cât iubirea este mai profundă, cu atat mai curată este oglinda. Iar o iubire superioară necesită o deschidere superioară: ca să iubești, trebuie să devii vulnerabil, să renunți la armura ta, iar acest proces este dureros. Când iubești, nu poți fi în permanență în gardă, trebuie să renunți la calcule, să-ți asumi riscurile, să trăiești periculos – celalalt te poate oricând răni sau respinge. De aici și teama de a iubi: reflecția ta în ființa iubită poate fi uneori urâtă. Din acest motiv, mulți preferă chiar să evite oglinda, dar acest lucru nu îi ajută să devină mai frumoși; evitarea unei situații nu îl ajută pe om să crească. De aceea, orice provocare trebuie asumată.

Foarte mulți oameni iau decizia să nu se încurce cu iubirea și astfel rămân blocați în ei înșiși. În schimb, ei au devenit foarte interesați de sex, deoarece sexul nu este deloc riscant fiind ceva de moment ce nu le cere implicare sufletească. Pe când iubirea înseamnă implicare, angajament – ea nu este efemeră. Dacă prinde rădăcini, iubirea poate fi chiar veșnică, ea însemnând implicare pe viață. Iubirea are nevoie de intimitate sufletească: doar atunci când devii intim cu cineva, acesta devine o oglindă pentru tine. Dar dacă ai doar o întâlnire amoroasă pur fizică cu un bărbat sau cu o femeie, poți spune că nu te-ai întâlnit deloc cu persoana respectivă: de fapt, chiar ai evitat sufletul său, i-ai folosit trupul și ai scăpat, nu ați devenit suficient de intimi pentru a vă revela reciproc fețele primordiale.

Iubirea este dureroasă pentru că deschide calea către beatitudine, prin transformarea ființei. Adevărata mutație care se produce este chiar ea – iubirea. Orice transformare este, prin natura sa, dureroasă, deoarece presupune părăsirea vechiului în favoarea noului: vechiul este întotdeauna familiar, cunoscut, sigur, iar noul este absolut necunoscut și presupune intrarea într-o lume străină fără să ai la dispoziție o hartă – noul blochează întotdeauna mintea care, în vechiul ei mediu, se simte la ea acasă și care nu poate funcționa decât în vechiul ei univers. De aici și teama: părăsirea vechiului univers, confortabil și sigur, și nimic nu se poate compara cu teama de necunoscut, de insecuritate, de impredictibil.

Acceptați suferința provocată de iubire! Cine nu trece prin noaptea întunecată, nu poate cunoaște sublimul răsărit de soare! Iar soarele nu poate răsări decât din pântecul întunecat al nopții.
Fără iubire, omul nu este decât un gest golit de conținut…

Osho