My blogging from The world

Ai nevoie de prieteni pentru că nu poți fi singur. Și atâta timp cât cineva are nevoie de prieteni, nu poate fi un bun prieten – pentru că nevoia îl reduce pe celălalt la utilitate.

In schimb, o persoană care poate fi singură,in solitudine poate fi și un prieten. Dar nu este de nevoie, nu este de foame sau de sete, ci din belșug de iubire, vrea să împărtășească.

Dacă există o astfel de prietenie, nu ar trebui să se numească prietenie, pentru că a căpătat o dimensiune cu totul nouă: o numesc „bunătatea”. A depășit o relație pentru că toate relațiile te captivează într-un fel sau altul – te înrobesc și îi înrobesc pe alții. Bunătatea este pur și simplu bucuria de a împărtăși fără condiții, fără așteptări, fără dorința de a primi ceva înapoi – nici măcar recunoștință.

Bunătatea este cel mai pur fel de iubire.

Nu este nevoie: este belșug pur, extaz debordant…

O persoană care crede în alții îi este frică să creadă în sine. Creștinul, hindusul, musulmanul, budistul, comunist – nimeni nu este suficient de curajos să creadă în propria ființă. El crede în ceilalți. Și crede în cei care cred în el.

Este foarte amuzant: iubitul tău are nevoie de tine pentru că îi este frică să nu fie singur, tu ai nevoie de el pentru că ți-e frică să fii singur. Amândoi vă este frică să nu rămâneți singuri. Crezi că a fi împreună înseamnă că singurătatea ta va dispărea? Este pur și simplu dublat sau poate multiplicat, deci toate relațiile duc la mai multă mizerie, la mai multă frică…

Trebuie să-ți înfrunți golul.

Trebuie să le trăiești, trebuie să le accepți.

Și în acceptarea ta există o mare revoluție, o mare revelație.

În momentul în care îți accepti singurătatea, golul tău, calitatea ei se schimbă. Devine opusul – devine abundență, împlinire, un debordare de energie și bucurie. Când câștigi încredere în acel debordare, contează. Când apare bunătatea ta, contează, când apare iubirea ta, nu este doar un cuvânt, este inima ta…

Dorința de a crede în altcineva dezvăluie un singur lucru: ești prea sărac, prea gol, prea inconștient. Și nu așa îți poți schimba situația, este doar calea către o falsă consolare.
Nu ai nevoie de confort, ai nevoie de o revoluție, ai nevoie de o transformare a ființei tale. Trebuie să ai de-a face cu tine însuți – acesta este primul pas către încrederea potrivită, prietenia potrivită, iubirea potrivită. Altfel, toate relațiile voastre – de dragoste, de prietenie, de credință – nu sunt altceva decât trădare. Te expui și declari că ești gol și nedemn, că nu meriți.

Dacă nu te poți iubi pe tine însuți, cine te poate iubi?

Dacă nu poți fi prieten pentru tine, cine poate fi prieten pentru tine?

Dacă nu poți avea încredere în tine, cine poate avea încredere în tine?

Ne amăgim tot timpul, viclenia noastră este foarte subtilă. Dăm nume frumoase lucrurilor urâte, aceasta este cea mai veche strategie a noastră…