My blogging from The world

S-a furișat tiptil în casă
Umflând perdeaua din fereastră
Şi până m-am dezmeticit
De un sărut m-a păgubit.

Am întors capul speriată
Mirată c-am fost sărutată
Perdeaua tot mai fâlfâia
Trădând încă plecarea sa.

În mine purtam un mister
Să-l prind pe hoțul efemer.
Şi l-am zărit uşor zburând
Purtând cu el al meu sărut.

M-a măcinat o gelozie
Căci mângâia o păpădie
Și iarba verde o mângâia
Prin crengi de copaci rătăcea
Mugurii verzi îi provoca….

Zbura, sălta, şi fluiera
Şi dintr-odată o viorea
Ce tocmai apărea din iarbă
Se bățoşea să-i cadă dragă.

El, crai mândru ce se găsea
A început să-i dea târcoale
Să o sărute pe petale;
Ea vioreaua fremăta
Şi el pleca, fugea, zburând
Ducând cu el şi-al ei sărut..

Rămân uimită şi oftez
Să-l judec în gând mai cutez,
De ce speranțe-o răscoli
În suflete de ființe vii?

Tot fură hoțu-a lăcomie
Săruturi într-o nebunie;
E june-i arde de iubit
Fir-ar să fie, el, de vânt!

De primăvară-ndrăgostit
Zefir, amantul renumit,
Născut a fost doar cerșească
Iubirea ce nepântească.