My blogging from The world

Solitudinea este realitatea supremă. Omul se naşte singur şi pleacă singur…, între aceste două solitudini, el îşi creează tot felul de relaţii conflictuale. Se amăgeşte însă cu bună ştiinţă, căci rămâne singur chiar şi în timpul vieţii.

Solitudinea nu ar trebui să ne provoace tristeţe, ci bucurie.
Există două aspecte diferite: singurătatea şi solitudinea. Dicţionarul afirmă că au acelaşi înţeles, dar existenţa le atribuie înţelesuri diferite.
Singurătatea nu este un sinonim al solitudinii.

Singurătatea este o stare negativă, la fel ca și întunericul. Ea înseamnă că îţi lipseşte cineva, că te simţi gol şi că te temi în acest univers infinit.

Solitudinea are o cu totul altă semnificaţie. Ea nu înseamnă că îţi lipseşte altcineva, ci că te-ai găsit pe tine însuţi. Este o stare absolut pozitivă.

Atunci când te descoperi pe tine însuţi, descoperi practic înţelesul vieţii, bucuria de a trăi, splendoarea existenţei.

Este cea mai mare descoperire pe care o poate face omul, şi nu este posibilă decât atunci când acesta rămâne în solitudine.

Miracolul se petrece atunci când conştiinţa nu se simte aglomerată, când nu trebuie să se împartă pe sine cu altceva sau cu altcineva, când rămâne complet golită de conţinut. Din acest vid interior se naşte miracolul care ar trebui să stea la baza tuturor religiilor… autentice…
„IUBIRE, LIBERTATE ȘI SOLITUDINE „