My blogging from The world

Întreaga omenire este bolnavă din simplul motiv că n-am lăsat nesiguranța vieții să fie stilul nostru de viata.

Zeii noștri sunt siguranța noastră, virtuțile noastre sunt siguranța noastră, cunoștințele noastre sunt siguranța noastră, relațiile noastre sunt siguranța noastră. Ne irosim toată viața acumulând garanții de siguranță. Virtuțile noastre, abstinențele noastre nu sunt decât un efort de a fi în siguranță chiar și după moarte. Ne deschidem un cont în bancă pe lumea cealaltă.

Dar, între timp, o viață nemaipomenit de frumoasă ne scapă printre degete. Copacii sunt atât de frumoși pentru că nu cunosc frica de nesiguranță. Florile pot să danseze la soare și în ploaie pentru că nu le interesează ce o să se întâmple seara. Le vor cădea petalele și, așa cum au apărut dintr-o sursă necunoscută, vor dispărea în aceeași sursă necunoscută. La fel și omul. Dar, între momentul apariției și cel al dispariției, omul are prilejul fie să danseze, fie să dispere.

Omul autentic renunță la ideea siguranței și trăiește în totală nesiguranță, pentru că asta este natura vieții. Nu poți s-o schimbi. Ceea ce nu poți să schimbi, acceptă, și acceptă cu bucurie. Nu te da inutil cu capul de pereți, ieși pur și simplu pe ușă…