My blogging from The world

Libertatea are două fațete, iar dacă ai atins doar o singură fațetă, vei simți libertatea amestecată cu tristețe. Deci trebuie înțeleasă psihologia libertății.

Primul gen de libertate este mereu față ”de ceva”: de constrângeri, de o anumită religie, de anumite superstiții, de un curent politic, de regulile sociale, de ceva. Aceste este primul gen de libertate, și vei simți o anumită ușurare, o anumită bucurie, pentru că pentru întâia oară ai avut acces la individualitatea ta.

Dar aceasta este doar jumătate, și atunci va apărea tristețea, pentru că lipsește cealaltă jumătate. Te-ai rupt de pământ, dar nu ai atins cerul. Cealaltă jumătate este ”pentru ceva”. Libertatea în sine nu are niciun sens dacă nu este libertatea pentru a sculpta, pentru a dansa, pentru a cânta, pentru a picta, pentru a scrie poezii. Dacă libertatea nu se transformă într-o formă creativă sau în meditație, te vei simți trist chiar în mijlocul ei.

Lanțurile tale sunt rupte, nu mai ai cătușe, stai sub cerul înstelat, dar acum ce e de făcut? Atunci apare brusc tristețea. Toată ființa ta era concentrată cum să devii liber, acum că ești, a apărut un alt tip de problemă: ce faci cu libertatea ta? Ori aprofundezi meditația de auto-cunoaștere, ori exersezi un anumit talent care nu s-a putut manifesta din cauza cătușelor. Nu puteai cânta, pentru că vocea ta era în lanțuri, nu puteai scrie, pentru că vocația ta era cenzurată, dacă le poți face acum, atunci libertatea ta este completă.

Vorbesc despre creativitate în primă fază, pentru că după ce va trece și deliciul ei, rămâne numai meditația. Nu vă puteți apropia de templul meditației dacă nu l-ați creat în voi înșivă. Libertatea este doar o oportunitate, dar nu în ea este scopul în sine. Ea doar crează conjunctura de a face tot ceea ce îți dorești, apoi, într-o zi o să apară și necesitatea interiorizării. Când ești liber și ești trist, este din cauză că nu ai folosit această oportunitate…