My blogging from The world

În vechile cărți egiptene se spune că, oricând discipolul e pregătit, maestrul apare. Oricând discipolul e pregătit, maestrul apare. Nu e nevoie ca discipolul să-l caute pe maestru, întotdeauna maestrul îl caută pe discipol. Chiar dacă te duci tu la maestru, maestrul e întotdeauna cel care te caută de fapt, care te găsește.

Același lucru este valabil și cu divinul: oricând ești pregătit, se întâmplă – Divinul te caută. El te-a căutat mereu: te-a urmărit, te-a așteptat. Oricând ești pregătit, sămânța va încolți, bobocul va deveni floare. Dar pregătirea înseamnă așteptare – așteptarea e singura meditatie pe care poți s-o faci. Însă, dacă nu ai incredere, nu poți aștepta. Numai increderea poate să aștepte. Rațiunea insistă întotdeauna asupra lucrurilor care se întâmplă imediat. Inima poate să aștepte; pentru ea nu există nicio urgență.

Încearcă să înțelegi asta: timpul există numai pentru rațiune. Pentru inimă nu există timp, inima trăiește în veșnicie. Numai pentru rațiune timpul există. Așa că mintea insistă întotdeauna asupra grabei, asupra zorului, asupra urgenței, și mintea e întotdeauna încordată. Timpul trece, curge, viața se împuținează cu fiece clipă. Lucrurile trebuie să se întâmple pe loc – asta e insistența rațiunii. Însă inima nu cunoaște timp, nu există ceasuri pentru inimă. Inima există veșnic, de asta inima poate să aștepte – inima poate să aștepte la infinit…