Întotdeauna se întâmplă ca atunci când începi o nouă muncă, să fii foarte creativ, să fii profund implicat, toată ființa ta este în ea. Apoi, treptat, pe măsură ce te familiarizezi cu teritoriul, în loc să fii inventiv și creativ, începi să fii repetitiv. Acest lucru este firesc, pentru că cu cât devii mai priceput în orice muncă, cu atât devii mai repetitiv. ABILITATEA ESTE REPETITIVĂ.
Deci toate marile descoperiri sunt făcute de amatori, pentru că o persoană pricepută are prea multe în joc. Dacă se întâmplă ceva nou, ce se va întâmpla cu vechea abilitate? Persoana a învățat ani de zile și acum a devenit un expert. Deci experții nu descoperă niciodată nimic; nu depăşesc niciodată limita expertizei lor. Pe de o parte, ei devin din ce în ce mai pricepuți, iar pe de altă parte devin din ce în ce mai plictisitori, iar munca pare a fi o povară. Acum nu există nimic nou care să poată fi un fior pentru ei, ei știu deja ce se va întâmpla, știu ce vor face; nu este nicio surpriză în ea.
Așadar, iată lecția: este bine să ajungi la pricepere, dar nu este bine să te mulțumești cu ea pentru totdeauna. Ori de câte ori apare în tine sentimentul că acum lucrul pare învechit, schimbă-l. Inventează ceva, adaugă ceva nou, șterge ceva vechi. Fii din nou eliberat de MODEL/TIPAR ceea ce înseamnă să fii liber de îndemânare – devii din nou un amator. Este nevoie de curaj să redeveniți amator, dar așa devine viața frumoasă….
Lasă un comentariu